Confidenţialitate

2 iunie, ziua națională pentru adopție

La 2 iunie, suntem invitaţi să conştientizăm cât de important este pentru un copil să crească într-o familie, în care să se simtă iubit și protejat.

Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.

Iniţiativa unei sărbători a adopţiei a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’. Sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.

Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia nu mai devreme de un an şi jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale.