Ministerul Culturii a oprit de la difuzare două filme considerate de propagandă rusă. Acestea urmau să fie văzute în cinematografe importante din centrul Capitalei. Este vorba de filmele „Provocarea” şi „Vremea celor dintâi”. Difuzarea făcea parte dintr-un proiect al Centrului Rus de la București.
Ministerul Culturii anunță că Arhiva Națională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea celor două filme considerate propagandă rusă și care urmau să fie proiectate la Cinema Eforie și Cinema Union.
Este inacceptabil – se arată într-o postare a Ministrului Culturii, Raluca Turcan – ca astfel de producții cinematografice, vădit propagandistice, finanțate de statul rus, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spații de difuzare în cinematografe publice.
Proiecția celor două filme făcea parte dintr-un proiect al Centrului Rus, dedicat Zilei Cosmonauticii. Un eveniment prin care se promovează cultura rusă.
Ambele filme, „Provocarea” și „Vremea celor dintâi”, sunt considerate de către experți ca fiind de propagandă rusă, scrie Europa Liberă România. Potrivit site-ului, Directoarea ANF, Roxana Garet, a declarat că instituția pe care o conduce nu a făcut decât să pună la dispoziție sala.
Filmul rusesc „Provocarea”, este primul lungmetraj filmat vreodată în spațiu, la bordul Stației Spațiale Internaționale.
„Vremea celor dintâi” este, de-asemenea, o producție care vorbește despre – cităm – excepționalul popor rus care a făcut primul zbor în cosmos.
Sursa foto: Shutterstock