Confidenţialitate

Proiect de Lege: Poliția Locală, aceleași atribuții ca Poliția Rutieră

Polițiștii locali ar putea în curând să dirijeze traficul, să legitimeze șoferi și să aplice amenzi exact ca Poliția Rutieră. Cel puțin asta își dorește un proiect de lege semnat de 14 deputați PNL.

Motivul? Actualele reglementări sunt vagi iar până acum practica a fost neunitară.

 

Proiectul deputaților liberali modifică Ordonanța 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Practic, adaugă Poliția Locală la toate capitolele în care Poliția Rutieră are atribuții.

Deși o lege din 2010 prevede aceste atribuții pentru polițiștii locali, nespecificarea și în Ordonanța 195 din 2002 crează un vid legislativ.

Astfel, spun deputații, s-a ajuns la o practică neunitară, în care Polițiștii Locali au aplicat amenzi, iar instanța le-a anulat.

Proiectul de lege a fost depus în Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.