Confidenţialitate

16 state membre ale UE au PNRR-urile aprobate. Planul României, în analiza CE

Numărul statelor membre ale UE care au primit undă verde de la Comisie pentru Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a ajuns la 16.

Printre statele care se pot apuca de treabă cu banii europeni puşi la bătaie pentru revenirea postpandemie se numără Croaţia, Cipru, Lituania şi Grecia, alături de economiile majore cum sunt Germania, Italia, Franţa şi Spania, notează Ziarul Financiar.

PNRR-ul României este încă în analiză la Comisia Europeană.

„Grecia este un exemplu de ţară care iese foarte rapid din lignit şi care preia la fel de rapid tendinţele din regenerabile. Tranziţia Greciei este mai uşoară decât cea a României datorită deciziilor deja luate, dar şi condiţiilor economice. Un alt avantaj al Greciei în această tranziţie este că sistemul de încălzire este deja electrificat“, a declarat Frans Timmermans, vice­preşedinte executiv al Comisiei Europene.

PNRR-ul României urmează să fie modificat prin exlcuderea companiilor nominalizate la fonduri europene, cel puţin pe zona de energie. Grup Servicii Petroliere (GSP), compania omului de afaceri Gabriel Comănescu, era singura entitate privată care era menţionată în planul prin care România vrea să atragă 29,2 mld. euro pentru redresarea postpandemie. Alături de GSP, Romgaz, Hidroelectrica, Electrica sau Nuclearelectrica erau alte firme nominalizate pe lista proiectelor prin care România speră să atrgă fondurile europene. Însă potrivit unor declaraţii făcute de ministrul energiei Virgil Popescu într-un interviu acordat G4Media.ro, toate proiectele vor fi scoase din PNRR, fiind astfel impulsionată competiţia.

În comparaţie cu cele 16 state membre UE care sunt gata să pună banii la treabă, România ar putea primi banii abia la toamnă.

Premierul Florin Cîţu a dat asigurări, recent, că acest lucru nu este o problemă pentru că sunt şi alte state în situaţia României, cu planurile neaprobate.

Vicepremierul Dan Barna a declarat, marţi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi aprobat de Comisia Europeană în septembrie, iar la începutul anului viitor vor veni primii bani în ţară.

“Lucrurile sunt exact aşa cum e normal să fie. Acum o săptămână, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, colegul meu Cristian Ghinea, a fost la Bruxelles, s-au clarificat marea parte a detaliilor şi pe partea de reformă şi pe partea de investiţii. În septembrie vom avea aprobat programul şi cred că de la începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară pe proiectele aflate în desfăşurare”, a afirmat liderul USR PLUS la TVR 1.

Referitor la rectificarea bugetară, vicepremierul a menţionat că trei domenii – transporturi, sănătate şi dezvoltare – vor primi bani mai mulţi.

“În momentul de faţă, după mulţi ani de zile, România are un buget de investiţii mare, care este şi executat (…). La această rectificare, cu siguranţă pe zona de infrastructură va fi o rectificare pozitivă, adică vor mai fi nişte fonduri alocate pentru transporturi. Domeniile anunţate de altfel şi de către premier pentru care va exista rectificare cu siguranţă sunt: domeniul transporturi, domeniul sănătate şi domeniul dezvoltare. Sunt 3 ministere la care premierul a anunţat că vor fi alocate fonduri suplimentare la rectificare, tocmai ca dovadă explicită a faptului că investiţiile se şi întâmplă în România şi că acest guvern chiar le face. (…) Miza este ca această coaliţie şi această rectificare să asigure o stabilitate bugetară pentru perioada următoare”, a adăugat Dan Barna.

Potrivit acestuia, rectificarea va fi adoptată în Guvern în săptămâna 16-20 august.

“Săptămâna asta au fost deja discuţii ale ministerelor cu Ministerul Finanţelor, săptămâna următoare vom vedea o fotografie de ansamblu, cum ar putea să arate şi care va fi suma totală a rectificării şi în a doua parte a lunii august, undeva în 16-20 august, va fi adoptată în Guvern”, a mai precizat Barna.