Confidenţialitate

154 de euro pentru o vacanţă de 5 zile în Scoţia

Două oraşe din Scoţia, 4 nopţi de cazare, un zbor, dar şi transferul între oraşe la mai puţin de 200 de euro. Astfel se prezintă oferta calculată de siteul travelator.ro, unde editorii caută zilnic oferte speciale pe care le combină pentru a obţine cele mai bune preţuri pentru vacanţe sau city-break. Travelator.ro a identificat pentru luna octombrie a acestui an o vacanţă în Glasgow şi Edinburgh la 154 de euro de persoană.

Glasgow , cel mai mare oraş din Scoţia şi al treilea ca mărime din Regatul Unit al Marii Britanii, este împărţit în două mari zone: Centrul cu zonele de shopping şi distracţie, precum şi instituţii, şi aşa-numitul West End – un cartier cu aer boem şi aristocratic, plin de cafenele, pub-uri şi restaurante diverse, care înconjoară Universitatea din Glasgow şi Muzeul Kelvingorve.

Editorii travelator propun din Glasgow transferul în Edinburgh cu ajutorul autobuzului, pentru 2,5 euro. În oraș se află sediul Parlamentului scoțian, care a fost restabilit în 1999, dar probabil nu aceasta ar fi prima atracţie care vă vine în minte când auziţi de numele oraşului. Este suficient să vă uitaţi la imaginea din acest articol ca să înţelegeţi cât de fascinant poate fi Edinburgh . În plus,nu prea se poate vorbi despre Edinburgh fără să se amintească despre whisky-ul scoţian, aşa că aici ar trebui să îl încercaţi.

Secretul preţurilor mici din ofertele DIY

„Permanent urmărim site-urile companiilor aeriene şi monitorizăm mai multe sisteme de booking. Cum apare un preţ foarte mic, căutăm imediat ce putem adăuga ofertei iniţiale astfel încât să iasă o vacanţă ieftină şi relaxantă. Cum noi nu suntem agenţie de turism, este eliminat un comision din lanţ.

Practic, fiecare turist trebuie să facă un minim efort, de a-şi face rezervările singur, urmând linkurile pe care noi i le oferim.

Preţurile cresc pe măsură ce fiecare ofertă devine cunoscută, existând multe companii care fac o ajustare a preţurilor în funcţie de cerere – cum sunt, de exemplu, companiile aeriene, acesta fiind motivul pentru care e bine ca cei care doresc cel mai mic preţ să fie abonaţi la newsletterul nostru şi să acţioneze imediat cum au o ofertă pe care şi-o doresc”, explică Cristian Iancu, unul dintre „travelatori”, cum îşi spun editorii siteului.