Confidenţialitate

1,4 milioane de noi cazuri de cancer mamar, anual

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer continuă şi în acest an în luna octombrie campania de informare despre cancerul de sân ‘Nu am făcut destul’, cu mesajul: ‘Acum e rândul tău să ai grijă de mama ta!’.

În mod excepţional, Eduard Mihai Andreianu, alias CRBL, precum şi actorii Dan Bordeianu şi Toma Cuzin (din sitcomul ‘Las Fierbinţi’), ambasadorii campaniei din acest an, au dorit să transmită mesajul campaniei alături de mamele lor. Cele trei vedete atrag astfel atenţia asupra creşterii riscului de cancer de sân odată cu înaintarea în vârstă.

‘Suntem cu adevărat fericiţi să putem transmite acest mesaj tuturor femeilor din România, începând cu cele care ne-au dat viaţă: dragele noastre, aşa cum voi aţi avut grijă de noi, aşa ne revine şi nouă sarcina să vă purtăm de grijă şi să vă invităm la un control! Vă rugăm să nu vă neglijaţi sănătatea! Cancerul de sân este o afecţiune teribilă, care, din fericire, depistată la timp, poate fi vindecată. Vă mulţumim că existaţi în vieţile noastre şi vă promitem că vom fi întotdeauna alături de voi, şi la bine, şi la rău’, au declarat Cuzin Toma, CRBL şi Dan Bordeianu.

‘ – este mesajul nostru din acest an. Este timpul să o susținem pe cea mai dragă femeie din viaţa noastră, care ne-a fost la rândul ei alături de-a lungul vieții. Acum ea se află la vârsta când este mai expusă riscului de îmbolnăvire. Cancerul de sân este mai frecvent în rândul doamnelor de peste 45 de ani, ca urmare a schimbărilor prin care trece o femeie. Să avem grijă de mamele noastre şi să le dăruim, măcar în această lună, o mamografie! Costurile sunt minime, iar faptul că le ştim sănătoase pe cele mai importante femei din viaţa noastră este de nepreţuit’, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC, în cadrul conferinţei de presă care a marcat Luna de Luptă Împotriva Cancerului de Sân. Recomandată de Institutul Naţional de Cancer din SUA după vârsta de 40 de ani, mamografia este o analiză care ajută la depistarea neoplasmului mamar în absenţa simptomelor clasice de boală (dureri, modificări la nivelul pielii, scurgeri) şi a nodulilor.

‘Această analiză ajută şi la detectarea microcalcifierilor, care pot indica prezenţa unui cancer mamar. Detectarea precoce a neoplasmului mamar creşte şansele de reuşită a tratamentului. Rezultate a diferite studii clinice arată că mamografia poate ajuta la reducerea semnificativă a deceselor cauzate de cancer de sân între vârstele 40 şi 70 de ani, în special după vârsta de 50 de ani. Chiar şi atunci când rezultatele analizei sunt favorabile, noi recomandăm repetarea ei la fiecare 1-2 ani’, a subliniat medicul Ştefan Curescu, medic primar oncologie, la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara.

HER 2 pozitiv, una dintre cele mai agresive forme de cancer

Neoplasmul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel global, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În fiecare an, aproximativ 1,4 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate în lume, cu mai mult de 400.000 decât întreaga populaţie feminină declarată a Bucureştiului! Iar peste 450.000 de femei mor anual din cauza acestei boli1.

O formă deosebit de gravă a cancerului mamar este cel de tip HER2-pozitiv2, pentru care, până în urmă cu 15 de ani, nu exista tratament ţintit. HER 2, aflat pe suprafaţa anumitor celule canceroase, este un receptor pentru un anumit factor de creştere, denumit factor epidermal uman. Acesta se dezvoltă în mod natural în corp, iar atunci când se ataşează de receptorul HER 2, stimulează celulele (în acest caz, canceroase) să se dezvolte şi să se multiplice excesiv. În cancerul mamar de tip HER2-pozitiv, pe suprafața celulelor canceroase sunt prezente cantități mari ale factorului de creștere epidermal uman 2. Aproximativ 15-20% din cazurile de cancer mamar au pozitivitate HER 23. Pentru femeile diagnosticate cu cancer mamar, testarea HER 2 este indicată şi gratuită.

Campania ‘Nu am făcut destul’, în cel de-al treilea an

Campania ‘Nu am făcut destul’, aflată la cea de-a treia ediţie, este derulată în perioada 10 – 30 octombrie de către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Liga Română de Cancer, în parteneriat cu Roche România şi cu Europa FM.

Campania cuprinde atât spoturi radio de informare, difuzate de Europa FM, cât și panouri outdoor în București, cu cei trei ambasadori, CRBL, Dan Bordeianu şi Toma Cuzin, alături de mamele lor. Mesajul campaniei va fi transmis în București, în această perioadă, și prin intermediul a 500 de autobuze ale RATB. Informaţii despre cancerul de sân şi despre posibilităţile de tratament vor putea fi regăsite pe toată durata campaniei pe site-ul www.invingemcancerul.ro și pe rețeua de socializare Facebook.