Ioan Gyuri Pascu s-a născut pe 31 august 1961, la Agnita, județul Sibiu.
A absolvit Facultatea de Filologie, secția română-spaniolă, din cadrul Universității din Cluj-Napoca. și în 1978 a debutat în trupa “Trandafirii Negri”, din Mediaș.
În 1987 a devenit membru în grupul Divertis, unde a activat timp de 20 de ani.
În 1992 a format trupa Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, alături de care a participat la mai multe festivaluri de jazz de jazz, blues și rock.
Tot în 1992, a pus bazele primei case de discuri independente din țară – Tempo Music – împreună cu Daniela Marin.
Ioan Gyuri Pascu a jucat în filmele “O vară de neuitat” în regia lui Lucian Pintilie și “Occident” (2002), regizor Cristian Mungiu.
Printre discurile lansate de Ioan Gyuri Pascu se numără Mixed Grill’ (1993), “Mașina cu Jazzolină” (1994), “Gânduri nevinovate” (1997), “Lasă” (2000), “Jocul de-a joaca” (2006) și în 2007 ”la jumătatea vieții”
Tot în anul 2007 a părăsit grupul Divertis.
A fost protagonistul spectacolului “Vicontele” de Eugen Ionescu, în regia Luminiței Văleanu — spectacol muzical cu păpuși. La acest spectacol Ioan Gyuri Pascu a semnat și muzica.
A jucat în rolul lui Cadâr, din “Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ioan Popa, în regia lui Doru Ana, iar din toamna lui 2009 s-a alăturat din nou echipei Divertis, acum “Divertis: Land of Jokes”, în rolul “Nemuriciului”.
Din 2011 a făcut parte din “Distractis Show”, un program cu satiră politică lângă umor elegant, spontan, improvizat, foștii “Divertiși” revenind după 11 ani la televiziunea publică.
A compus muzica pentru spectacolul “Muzicanții din Bremen”, a cărui premieră a avut loc pe 14 mai 2014, la Teatrul Țăndărică din București.
A făcut parte din distribuția spectacolului “Henric al V-lea”, în anul împlinirii a 450 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, precum și din distribuția comediei “4 x 4 personaje” a Teatrului Spiritual București.
De asemenea, a apărut, alături de alte nume din mass-media sau industria de divertisment, în lungmetrajul documentar “Chuck Norris versus Communism” (2015).
