Confidenţialitate

Prima pagină, 15 septembrie 2016

Adevărul scrie despre surpriza apărută în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane sunt puse sub învinuire pentru spionarea şefei Anticorupţie. Un fost ofiţer SRI a ajuns în spatele gratiilor pentru că ar fi comandat misiunea. Colonelul în rezervă Daniel Dragomir este acuzat că, împreună cu reprezentanţi ai companiei israeliene Black Cube, a pus la cale spionarea unor persoane – printre care se numără și Codruţa Koveşi – pe care le considera responsabile de inculparea sa, în februarie 2015, alături de soţie, fost plutonier SRI, pentru fapte de corupţie.

România Liberă observă că, în timp ce toată lumea îi cere să plece, Mişu Negriţoiu îşi face planuri de viitor la conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Grupurile parlamentare ar putea declanşa procedura de demitere. Lui Mişu Negriţoiu i se reproşează actuala criză din domeniul asigurărilor auto, dar acesta insistă că nu ASF intervine asupra preţurilor stabilite pentru poliţele RCA.

Jurnalul Naţional notează că ambasadorul Statelor Unite ale Americii a căzut în plasa extremiştilor maghiari. Hans Klemm a apărut într-o fotografie, alături primarul din Sfântu Gheorghe, ţinând în mână steagul Ţinutului Secuiesc. Subiectul autonomiei a fost, în ultimii ani, subiect de vii polemici.

Ziarul Financiar trage linie la 8 ani de la începutul crizei. Deşi au recuperat pierderile de atunci, pieţele financiare nu mai sunt la fel. Produsul Intern Brut urcă  spre 170 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un plus 20%, dar locurile de muncă se recuperează greu. În schimb, numărul de supermarketuri s-a triplat.

Furtună în sportul mondial, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Surorile Williams şi campioana Simone Biles ar lua substanţe interzise, potrivit unor informaţii obţinute de hackeri ruşi. Tinerele se apără spunând că le sunt prescrise de medici. Prin regulament, suferinţele se declară şi sunt monitorizate, iar tratamentul nu este considerat doping. Un avantaj există, susţine şefa Antidoping de la Bucureşti.