Confidenţialitate

130 de români, repatriați din Emiratele Arabe Unite

Ministerul Afacerilor Externe informează că, marţi, 130 de cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite au revenit în ţară, urmare a demersurilor depuse.

Potrivit comunicatului MAE, printre cetăţenii români repatriaţi sunt persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-şi prelungi şederea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite (inclusiv cetăţeni români care şi-au pierdut locul de muncă), precum şi un caz medical urgent.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, operată de o companie privată, pe ruta Dubai-Bucureşti.

“Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în ţara de reşedinţă pentru un cetăţean indian, rezident în România, precum şi pentru alţi 4 cetăţeni străini, respectiv brazilian, tunisian, egiptean şi ucrainean, membri de familie ai cetăţenilor români. Cu aceeaşi cursă aeriană a fost facilitată repatrierea şi pentru 32 cetăţeni ai Republicii Moldova şi a unui cetăţean kazah, membru de familie, care şi-au continuat deplasarea către destinaţie”, susține MAE într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reînnoieşte apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informaţiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinatate.