Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat că numărul îmbolnăvirilor din cauza rujeolei a ajuns la 9.233.
Epidemia a debutat în toamna anului trecut.
De la începutul acestei epidemii, 34 de oameni au murit din cauza rujeolei, ultimul caz fiind înregistrat săptămână trecută – un băieţel de cinci luni cu anemie, din judeţul Neamţ.
Cele 34 de decese au fost înregistrate în judeţele Timiş – nouă, Arad – şase, Dolj – şapte, Caraş-Severin – trei şi câte un caz în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Neamţ, Satu Mare, Vaslui, Galaţi şi Mureş.
La nivel naţional, judeţele cu peste o mie de cazuri de rujeolă sunt Timiş, Caraş-Severin şi Arad. Boala s-a extins în 41 de judeţe, singurul fără niciun caz fiind judeţul Tulcea.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.
Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.
Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 parinţi îşi vaccinează copiii.