Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886, la Bârlad.
Este considerat unul dintre cei mai mari pictori ai ţării noastre şi se remarcă prin portretele realizate, îndeosebi cele de copii și de femei, precum și prin peisaje și naturi statice.
Artistul Nicolae Tonitza a abordat mai multe domenii: pictură, desen, caricatură şi olărit. Totodată, a fost pictor scenograf, scriitor şi cronicar plastic.
A impresionat prin felul în care a suprins în lucrările sale tonurile luminii şi farmecul atmosferei, atât în ţară, dar şi peste hotare, prin expoziţiile prezentate la München, Paris, Roma, Veneţia şi Genova.
În primii ani, urmează şcoala primară de băieți nr.2 şi gimnaziul real “Manolache K. Epureanu” din Bârlad, iar în 1902 pleacă la Iaşi pentru a studia la Școala națională de Belle-Arte.
În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase.
Coadă la pâine (1920)
Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista “Furnica” și articolul “Importanța criticii de artă” la revista Arta română din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică. Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris.
Fetiţa pădurarului (1924)
Între 1909 și 1911 s-a aflat la Paris, unde a frecventat ateliere și a făcut studii după pictori celebri. În timpul studiilor, a participat la zugrăvirea unor biserici. A colaborat cu desene și articole la diferite reviste ale vremii.
Întors în țară, în 1911, se concentrează asupra unui bogat univers de subiecte raportate la existența umană, realizând seria de lucrări intitulată ”Din viața celor umili”. Participă la expoziția ”Tinerimii artistice” și zugrăvește bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni.
În 1913, se căsătorește cu Ecaterina Climescu, cu care va avea doi copii, Catrina și Petru. Din motive financiare, renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul ”Iașul”. În 1916, expune, la București, 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu.
Portret de copil (1926)
Este mobilizat și trimis pe front în 1916, dar cade prizonier în luptele de la Turtucaia și este trimis în lagărul de prizonieri de la Kirjali (Bulgaria). După Primul Război Mondial se stabilește la București, iar între anii 1921-1924, locuiește la Vălenii de Munte. În 1925, a întemeiat ”Grupul celor patru’‘, alături de Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu.
Grădină din Văleni (1922-1924)
În anul 1933, a ocupat catedra de pictură la Academia de Arte Frumoase din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei.
Nicolae Tonitza a murit la 26 februarie 1940, la București.
Printre lucrările de seamă se numără: ‘‘Vas cu trandafiri”, 1927-1929; ‘‘Natură statică cu icoană”, 1927-1928; ”Natură statică cu legume”,”Cerdacul”, 1924; ‘‘Vatră”, 1925, ‘‘Peisaj bucureștean”, 1925; ”Vedere din București, iarna’‘, 1925, ‘‘Fata pădurarului”, 1924; ”Katiușka lipoveanca”; ”Portretul lui Gala Galaction”, 1921 sau ‘‘Autoportret”, 1923 etc.
Nicolae Tonitza este deţinătorul primului loc în topul celor mai valoroase picturi vândute în licitaţii publice din România. Tabloul “În iatac” a fost adjudecat cu 290.000 euro, în 2011.
Foto: wikipedia
