Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.
Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod.
Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. “Ştiam că va ține!”, a fost reacţia lui Saligny.
La construcţia podului de la Cernavodă, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere, iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani. La inaugurarea oficială au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării.
La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independență, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanți.
Dorobanții și stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la București, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuși a ales modelul care a fost realizat pentru pod.
Statuile au fost turnate în trei bucăți la Lyon și mai apoi îmbinate la fața locului. Dorobanțul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895).
Podul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile „Dorobanții”.