Daniel Chiţoiu, fost ministru de Finanţe, a fost scăpat de colegii din Camera Deputaților – care au respins solicitarea procurorilor privind începerea urmăririi penale. Ancheta viza constituirea unui grup infracțional în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.
‘
Și fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a fost salvat de colegii senatori. El este vizat în dosarul Romgaz.
‘
Cristian David, fost ministru delegat pentru românii de pretutindeni – suspectat că ar fi primit mită jumătate de milion de euro, se află în arest.
‘
DNA a cerut aprobarea Senatului pentru arestarea fostului ministru al Transporturilor, Dan Șova, în dosarul Rovinari -Turceni.
‘
Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, este urmărită penal în Dosarul Microsoft. În același dosar, Parlamentul European trebuie să încuviințeze urmărirea penală a fostui ministru al Comunicaţiilor, Dan Nica.
‘
Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, este judecat în dosarul privind atribuirea ilegală de locuinţe de la Ministerul Apărării către mai mulți generali.
‘
Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, este cercetat pentru trafic de influenţă în favoarea omului de afaceri Nelu Iordache, aflat în arest.
‘
Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, este judecat în dosarul referendumului din 2012 iar Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administraţie, a fost suspectat de abuz în serviciu în același dosar – dar a fost scăpat de urmărirea penală de colegii deputați.
‘
Lor li se adaugă Ioan Mang, fost ministru Educaţiei, suspectat de plagiat. Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor , a fost condamant în dosarul ‘Transformatorul’ la 5 ani de închisoare.