Confidenţialitate


11 persoane audiate în cazul celor doi jurnaliști și al activistului de mediu bătuți crunt | AUDIO


11 persoane audiate în cazul celor doi jurnaliști și al activistului de mediu bătuți crunt | AUDIO

11 persoane duse la audieri în cazul celor doi jurnaliști și activistului de mediu bătuți crunt în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a susținut, într-o declarație de presă, că victimele “au oferit informații vagi cu privire la agresori”, dar aceştia au fost depistaţi prin mijloace specifice:

S-au identificat și depistat deja 11 persoane implicate în eveniment care au fost conduse la sediul poliției în vederea audierii și stabilirii participației fiecăreia dintre persoanele implicate.

Polițiștii s-au sesizat din ofiiciu și au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.

Cu persoanele vătămate s-a relaționat permanent, ne-am asigurat că starea lor de sănătate este una bună, și având în vedere că au venit în București au fost îndrumate să depună o plângere prealabilă, necesară pentru punerea în mișcarea a acțiunii penale.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Şi cele trei victime dau declaraţii, la această oră, la sediul Poliţiei Române.

Ministrul Mediului a condamnat atacul, iar zeci de organizaţii neguvernamentale cer o anchetă urgentă în acest caz. Reamintim, regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, regizorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Boșutar au fost bătuți de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din zona Dornelor, Suceava, unde filmau pentru un documentar internațional despre tăierile ilegale de pădure.

Foto Facebook/ Green Peace


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…