Timp de o săptămâna, 11 copii diagnosticați cu malformații cardiace grave vor fi tratați gratuit la Sibiu, de către echipe medicale din România, Anglia, Germania și Suedia.
Acțiunea face parte din programul “Inimi Sănătoase pentru Copii”, derulat de către Fundația Polisano, cu sprijinul MedLife, Allianz-Țiriac Asigurări și NEPI. Obiectivul principal este de a da o șansă la viața copiilor cu malformații cardiace grave care provin din medii defavorizate.
În urmă cu câteva momente s-a încheiat cu succes prima intervenție chirurgicală. Este cazul Elenei – Miruna (6 luni), diagnosticată cu o malformație cardiacă gravă (canalul atrioventricular comun complet), dar și cu sindrom Down, care a fost refuzată pentru operație de către alți medici din țară.
Coordonatorul medical al programului “Inimi Sănătoase pentru Copii” este dr. Victor Costache, conferențiar universitar doctor, medic primar chirurgie cardiovasculară și toracică, autor a numeroase premiere medicale naționale și internaționale.
Echipele medicale sunt compuse din medici (cardiologi, ATI-iști, pediatri etc.), asistente și tehnicieni care vin din țări precum Germania, Anglia și Suedia, pentru a se implica pro bono, alături de echipa medicală Polisano – MedLife, pentru soluționarea cazurilor.
Potrivit echipei medicale, toate cazurile selectate sunt grave și necesită intervenție imediată. Printre acestea se numără cazul lui Florin (9 ani) care va fi supus unei intervenții chirurgicale după ce a fost diagnosticat cu defect septal atrial, prin intermediul unei caravane medicale desfășurată într-o zonă defavorizată. În atenția medicilor va intra și Darius (8 ani), care suferă de persistență de canal arterial, dar și de un handicap neurologic, în momentul de față acesta locuind într-un centru de plasament.