100 de cadre medicale de la Spitalul Județean Suceava vor fi retestate pentru coronavirus întrucât li s-au completat greșit fișele.
Doctorul chirurg Ovidiu Rusu a povestit, pe pagina sa de Facebook că, de cinci zile, se află în autoizolare în spital, departe de familie, după ce a intrat în contact cu mai multe persoane pozitive în instituție.
Tot de cinci zile, el așteaptă să fie testat.
Vineri, medicul a aflat cu stupoare că el și alte 100 de cadre medicale vor repeta procedeul pentru că testele inițiale erau neconforme, fișele de recoltare fiind completate greșit.
O asemenea eroare ar fi fost făcută și în cazul președintelui Consiliului Județean Suceava. Gheorghe Flutur ar fi fost testat peste rând, după ce pe fișa ar fi apărut mențiunea că este medic.
Ulterior, medicul epidemiolog, Cătălina Zorescu a venit cu precizări și a spus că vina aparține unei colege care nu îl cunoștea pe politician.
În plus, data recoltării a fost trecută greșit.
La Spitalul din Suceava, numărul celor infectați cu COVID-19 este în creștere. 170 de cadre medicale și pacienți au primit până acum diagnosticul de coronavirus.
Noul ministru al Sănătății a susținut, vineri, că de acum înainte personalul medical va avea prioritate la testare. Nelu Tătaru a atras atenția că “vor veni săptămâni şi mai grele” cauzate de actuala epidemie. “Vor fi cazuri critice, dar vom depăşi această perioadă”, a adăugat el.
Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.
Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.