La scurt timp după ce a fost lansat în toamna anului trecut, single-ul “Hello” al cântăreţei britanice Adele a dat naştere unei adevărate frenezii pe internet.
Site-ul Youtube a fost asaltat de cover-uri şi remix-uri ale piesei, interpretate atât de cântăreţi celebri, cum ar fi Céline Dion, dar şi de artişti aflaţi la început de drum, astfel încât, compoziţia a ajuns să aibă o mulţime de versiuni, de la pop, rap şi până la metal rock.
Cântăreţul spaniol Leroy Sanchez a realizat un cover nu foarte diferit de varianta originală, în ceea ce priveşte textul şi muzica, vocea lui fiind singurul element nou adus acestei piese. Leroy Sanchez se numără printre primii artişti care au reinterpretat single-ul “Hello”, iar versiunea sa a strâns aproape 25.000.000 de vizualizări pe Youtube.
Conor Maynard, în vârstă de 24 de ani, a realizat un cover al piesei „Hello”, ce a strâns aproape 14.000.000 de vizualizări în mediul online. Maynard interpreteză piesa în timp ce cântă la pian, iar noutatea acestei variante este că o parte din compoziţie este interpretată de un alt cântăreţ, în stil rap.
Cântăreţul jamaican de muzică reggae Conkarah, împreună cu sora lui Rosie Delmah, în vârstă de doar 14 ani, au interpretat hit-ul “Hello“, într-o variantă inedită. Clipul postat de Conkarah pe canalul de Youtube a strâns peste 11.000.000 de vizualizări.
Leo Moracchioli, un tânăr din Norvegia, cunoscut pentru cover-urile metal pe care le face după hit-urile celebre, a urcat şi el pe contul de Youtube o versiune proprie a celebrului single „Hello”. Pentru acest cover Leo Moracchioli s-a ocupat singur de înregistrarea instrumentelor, mixare, masterizare, filmare şi editare audio şi video.
Cântăreața canadiană Céline Dion a cântat celebra piesă ”Hello” în cadrul unui concert pe care l-a susținut în noaptea de Revelion la Caesars Palace Hotel and Casino din Las Vegas. Clipul are peste 5.000.000 de vizualizări pe YouTube.
Rapperul Wiz Khalifa a fost invitat, la sfârşitul lunii trecute, la un post de radio din Los Angeles, unde a fost provocat de gazda emisiunii să facă un cover după noua piesă a artistei britanice. Cântăreţul a acceptat provocarea, însă a făcut-o în stilul său inconfundabil. Versiunea sa a acumulat peste 5.500.000 de vizualizări în mai puţin de o săptămână de la postare.
Trupa americană The Piano Guys a realizat un mix între celebrul hit al cântăreţei britanice Adele, „Hello” şi „Lacrimosa”, o parte din ultima compoziţie a lui Wolfgang Amadeus Mozart, „Recviem”. Remixul, numit “Chello” de către cei patru băieţi care formează trupa, face furori în mediul online. Videoclipul, lansat pe 28 ianuarie, a strâns aproape 2.500.000 de vizualizări pe Youtube în primele cinci zile de după publicare.
DJ-ul român Paul Damixie a realizat un remix pentru single-ul „Hello” care a atras atenţia şi editorilor de la popularul site BuzzFeed. Aceştia i-au sfătuit pe cititori să abandoneze orice fel de activitate şi să asculte „incredibilul remix“.
https://www.youtube.com/watch?v=xeuewO5OuYs
Un alt artist norvegian, pe nume Pellek, recunoscut pentru cover-urile sale deosebite, a realizat o versiune metal rock a piesei “Hello” ce a strâns peste 1.000.00 de vizualizări.
La începutul acestui an, a apărut un alt cover al piesei, de data aceasta interpretat într-un mod mai puţin obişnuit. O trupă formată din cinci băieţi şi o fată folosesc instrumente neconvenţionale, printre care şi o placă de surf. Videoclipul a devenit viral pe internat şi a strâns peste 1.000.000 de vizualizări.