Au fost anulate 10% dintre zborurile spre și dinspre principalul Aeroport internaţional din Paris, Roissy-Charles de Gaulle dupa ce angajaţii au intrat în grevă, cerând o majorare salarială care să compenseze inflaţia crescută. Operatorul aeroportuar se aşteaptă sa se ajungă la 100 de zboruri anulate pe parcursul zilei. Deja s-au format cozi lungi în interiorul terminalelor, iar unii pasageri caută zboruri alternative, în timp ce alţii au ajuns mai devreme în aeroport de teama perturbărilor.
Anul trecut, operatorul aeroportuar parizian şi sindicatele au semnat un acord care includea salarii mai mici. Încurajaţi de creşterea cererii pentru călătoriile cu avionul, angajaţii spun că acum situaţia economică s-a schimbat și cer o majorare salarială netă de 300 de euro pe lună, cu care însă operatorul nu e de acord.
MAE avertizează românii că vor exista perturbări ale curselor aeriene
Mai mult, există o criză semnificativă de personal. Unii angajati au fost chemați la serviciu chiar dacă erau în vacanţă. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe călătorii români ca vor exista perturbări semnificative ale curselor aeriene, cozi, întârzieri în graficul de zbor şi anulări ale unor curse aeriene.
Se recomandă verificarea informaţiilor pe site-urile companiilor aeriene alese şi sosirea la aeroport cu cel puţin trei ore înainte pentru un zbor internaţional şi cel puţin două ore pentru un zbor intern sau european.
Air France intenţionează să îşi asigure toate zborurile pe distanţe lungi şi 90% din celelalte curse, precizeaza Ministerul român de Externe.
Este așteptată o altă grevă în cadrul companiei aeriene SAS
Între timp, se prefigurează o altă grevă: echipa managerială de la compania aeriană scandinavă SAS şi piloţii poartă azi ultima rundă de discuţii în încercarea de a evita o grevă care ar urma să înceapă la miezul nopţii şi care ar paraliza o mare parte din operaţiunile companiei aeriene.
Sursa foto: Shutterstock