Confidenţialitate

Un miliard de euro pentru împăduriri în România | AUDIO

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că ministerul pe care îl conduce vizează alocarea unui miliard de euro din bani europeni, pentru realizarea de împăduriri.

„Noi avem cadru legislativ foarte prost în România. Nu doar că nu reuşim să ne protejăm pădurile pe care le avem deja, dar nu reuşim deloc că plantăm pădure nouă, că de fapt asta este problema. Şi apoi o să vină: Romsilva dă vina pe ANIF, ANIF dă vina pe Romsilva, primăriile pe judeţe şi aşa mai departe. Este un dezastru acolo din punct de vedere legislativ. Şi atunci punem bani, anunţ un miliard de euro pentru împăduriri. Dar degeaba punem un miliard de euro dacă nu se vor putea face, pentru că şi până acum au fost nişte fonduri europene, mult mai mici, pe partea de dezvoltare rurală. A fost o linie de finanţare pentru plantarea de păduri, nu au fost folosiţi banii. Deci problema nu este doar de bani”, explica ministrul.

Cât putem planta cu acești bani? “Peste 200.000 de hectare de pădure”, spune Florin Stoican, presedintele Asociației de mediu Kogayon, invitat la Misiunea Verde.

Activiștii de mediu confirmă declarațiile ministrului Fondurilor Europene, care spune că “legislaţia din România este atât de încâlcită încât eforturile de până acum s-au blocat de cele mai multe ori în birocraţie şi legi contradictorii”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

FOTO ILUSTRAȚIE: Pixabay