Confidenţialitate

1 din 3 români preferă bicicleta ca mijloc de transport

Românii sunt mari fani ai bicicletei, având în vedere că unul din trei preferă să se deplaseze pe două roți, arată un sondaj realizat de Federația Română de Ciclism. De altfel, luna aceasta românii vor avea ocazia să urmărească și să asiste la Turului României, competiție la care vor participa aproape 140 de cicliști din șase echipe naționale. Startul se va da pe 11 septembrie la Cluj-Napoca, iar finishul va fi pe 15 septembrie, în Capitală.

Aproape 700 de kilometri vor parcurge cicliștii care intră în competiția organizată de Federația Română de Ciclism. Președintele Federației, Eduard Novak spune că organizatorii vor să le arate oamenilor cât de frumoasă este țara, văzuta pe doua roți.

La ediția din 2019 a Turului României vor fi prezente 20 de echipe, dintre care 6 naționale și 14 continentale: Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei, Echipa Națională din Belarus, Echipa Națională a Estoniei, Pannon Cycling Team (Ungaria), precum și Vino Astana Motors (Kazakhstan).

Aproximativ 140 de cicliști se vor lupta pentru tricoul galben, în cadrul a 5 etape, printre care și Serghei Țvetcov, câștigătorul ediției din 2018 a Turului României, care a concurat pentru Echipa Națională a României. Sportivul va concura și anul acesta pentru a-și apăra titlul.
Programul competițional al Turului României 2019

o Etapa 1 (11 septembrie) Cluj-Napoca– Sighișoara (168 kilometri)
Traseu: Cluj-Napoca – DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara
Start festiv: 10:45 – Cluj-Napoca, Parcarea Cluj-Arena

o Etapa 2 (12 septembrie) Brașov-Focșani (176.3 kilometri)
Traseu: Brașov – DN 11 – Focșani
Start festiv: 10:45 – Brașov, Auchan Coresi Shopping Resort

o Etapa 3 (13 septembrie) Buzău – Târgoviște (121.6 kilometri)
Traseu: Buzău – E 85 – Târgoviște
Start festiv: 12:45 – Buzău, Piața Daciei

o Etapa 4 (14 septembrie) Ploiești – Piatra Arsă (126 kilometri)
Traseu: Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă
Start festiv: 11:50 – Ploiești, Auchan

o Etapa 5 (14 septembrie) București (100.3 kilometri, circuit urban)
Traseu: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (18 ture)
Start festiv: 12:00 – Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei

Cu ocazia Turului României 2019, Federația Română de Ciclism invită românii să participe la Recensământul Bicicletelor, o inițiativă menită să arate dimensiunea comunității pasionaților de mișcare pe două roți. Oricine poate înscrie numărul de biciclete deținute pe http://turulromaniei.com/recensamant-biciclete/, în perioada 3-15 septembrie 2019.

Pentru 37% dintre români, bicicleta e mai populară decât mașina, arată un sondaj național realizat în perioada 22-29 august 2019, pe platforma Ivox.ro, realizat la solicitarea Federației Române de Ciclism cu ocazia startului Turului României. 7 din 10 români merg cu bicicleta ca să se relaxeze, în weekend sau în călătorii. 13% dintre ei merg cu bicicleta cel puțin o

dată pe săptămână, mai arată studiul, la care au participat 750 de respondenți, cu vârste între 18 și 65 de ani, utilizatori de Internet. (marjă de eroare de +/- 3%)

Majoritatea participanților la sondaj (64%) asociază bicicleta cu sănătatea, în timp ce aproape jumătate (46%) spun că bicicleta le trezește amintiri din copilărie. 38% dintre români asociază bicicleta cu senzația de libertate, iar 29% – cu un comportament „verde”. Creșterea în popularitate a bicicletei a atras și creșterea popularității a ciclismului în țară: 1 din 5 respondenți a declarat că urmărește competiții de ciclism.

România are o lungă tradiție în ciclism, este a șasea țară din lume care a gazduit un tur național, în 1934.