Hashtagul #hailavot este unul dintre cele mai folosite duminică în reţelele de socializare, atât pe Facebook cât şi pe Twitter românii lăudându-se că au votat sau încearcă să-i mobilizeze pe alţii să iasă la vot.
De la trimiterea la persoanele în vârstă care sunt mai conştiicioase, care revine la fiecare tur de scrutin, şi până la tragedia Colectiv, după care mulţi români se declarau decişi să-şi schimbe viitorul şi să se implice activ în viaţa comunităţii din care fac parte, nimic nu este omis din mesajele postate azi sub “genericul” #hailavot.
Cei mai mulţi votanţi până la ora 18 erau bărbaţi şi aveau vârsta cuprinsă între 45 şi 64 de ani.