Confidenţialitate

O tânără de 24 de ani, prima femeie din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt la un concurs

O tânără în vârstă de 24 de ani din Cluj-Napoca, Demeny Helga, este prima femeie din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt în cadrul unui concurs care a avut loc la Kecskemet (Ungaria), aceasta parcurgând aproape 52 de km, ceea ce înseamnă peste 1.000 de ture de bazin olimpic.

Demeny Helga a început înotul de la vârsta de 4 ani şi a făcut parte din lotul naţional de înot al României timp de trei ani, în prezent fiind instructor de înot la un club din Cluj-Napoca, dar şi studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV.

În perioada 11 – 12 februarie, tânăra a participat la un concurs desfăşurat în Ungaria, în localitatea Kecskemet, unde a avut loc “Sărbătoarea Înotului”, şi a reuşit să înoate 24 de ore neîntrerupt, fiind prima femeie din România care reuşeşte această performanţă.

“Am concurat la proba individuală alături de alţi 4 înotători, eu fiind singura femeie şi am devenit, astfel, prima din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt. Scopul acestui concurs este de popularizare a înotului, ca fiind cea mai sănătoasă formă de mişcare, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Aceasta a fost şi motivaţia mea de participare la competiţia din Ungaria, de popularizare a acestui sport, şi am vrut să ofer şi un exemplu celor care vor să practice înotul, să îi încurajez să înoate la orice vârstă. Am început concursul sâmbătă la ora 11 şi l-am încheiat duminică la ora 11, după 24 de ore, perioadă în care am avut dreptul la o pauză de 15 minute la fiecare 3 ore. În total am înotat aproape 52 de kilometri, ceea ce înseamnă peste 1.000 de ture de bazin olimpic cu o lungime de 50 de m. Concursul a fost foarte dificil şi solicitant, trebuie să ai o motivaţie bună, antrenament, pasiune şi iubire faţă de apă. A fost o experienţă care merită trăită, pentru că îţi transmite o altă atitudine faţă de problemele din viaţă, este mai mult un efort mental decât fizic. Sunt mândră de acest rezultat”, a declarat, joi, presei, Demeny.

Aceasta a explicat că pe parcursul probei a fost permis orice stil de înot, ea adoptând crawl şi bras, şi a avut două momente critice, fiind nevoită să treacă peste aceste praguri.

“Prima barieră a fost după 10 ore, iar a doua la 18 ore. Până nu am văzut că am trecut de ora 20 de înot nu am am crezut că voi termina. Această probă este ca în viaţă, dacă ai în faţa ta un ţel, trebuie să îţi calculezi paşii mici şi să faci tot timpul următorul pas şi astfel vei reuşi. Oboseala fizică nu se simte după 12 – 13 ore, totuşi simţi durerea, fiecare tracţiune şi bătaie de picior înseamnă durere, dar m-am pregătit pentru că la clubul nostru organizăm maratoane de înot de 10 km în apă deschisă. De asemenea, eu petrec zilnic câte 6 ore pe zi în apă, nu a fost o provocare să stau în apă, a fost o provocare să stau 24 de ore făcând un singur lucru. Ultima oră petrecută în bazin chiar a fost uşoară iar la final singura mea dorinţă a fost să merg să dorm”, a mai spus tânăra.

Demeny Helga a menţionat că pe durata competiţiei a consumat fructe, batoane energizante, cafea şi a băut apă.

“În noaptea de sâmbătă spre duminică eu am înotat. Este foarte surprinzător că organismul uman este capabil să treacă peste nişte bariere despre care nu credeam că este în stare. Nu mi-a fost somn, a fost o oboseală mental[, creierul, la un moment dat, intră într-o stare de meditaţie, în care mâinile şi picioarele se mişcă de la sine”, a afirmat aceasta.

Înotătoarea din România a fost susţinută de pe marginea bazinului de către fratele său mai mic, Demeny Attila, care a participat în 2016 la acelaşi concurs, şi care i-a oferit sfaturi.

În România nu s-a organizat niciodată o probă individuală de înot 24 de ore, ci doar o probă de ştafetă, la Braşov, unde se înoată în echipe de câte 7 persoane.