Confidenţialitate

Câştigă Autobiografia lui Eric Clapton

Cu ajutorul scriitorului „din umbră“ Christopher Simon Sykes, Eric Clapton reface fiecare pas al carierei sale, de la apariţiile timpurii cu Yardbirds şi Cream, la succesele sale solo. Volumul, apărut în România la Editura RAO, este unul de neratat pentru orice iubitor de muzică bună.

În aproape 400 de pagini, Clapton povesteşte cele mai grele momente prin care a trecut. Melodii precum „Layla”, „Sunshine Of Your Love”, „Wonderful Tonight” şi „Tears In Heaven” au fiecare câte o poveste care merită descoperită. În adolescenţă, alinarea lui Eric Clapton era chitara, devenind în scurt timp un personaj din ce în ce mai des întâlnit în cluburile britanice. Odată cu fondarea trupei „Cream” (in 1966), numele lui Clapton a început să fie cunoscut în întreaga lume.

După mai bine de 40 de ani pe scenă, Eric Clapton a reuşit de două ori să-şi învingă dependenţa de droguri şi de alcool, s-a confruntat cu moartea fiului său, în vârstă de numai 4 ani, dar şi a unor prieteni, precum Jimi Hendrix şi John Lennon. Mariajul său a eşuat, la fel şi relaţia cu Lori del Santo. Atât excesele tinereţii, cât şi pasiunile maturităţii sunt prezentate cu o jovialitate care plasează povestea lui Eric Clapton în fruntea altor memorii rock’n’roll.

Prin tragere la sorţi, oferim o carte Clapton – “Autobiografie”.

UPDATE: Concursul s-a încheiat, vă mulțumim pentru participare! Câștigătoarea autobiografiei lui Eric Clapton este Sandru Valeria, din Timișoara.